Social Icons

luni, 2 septembrie 2013

Sibiu

Localitatea:Sibiu
Puncte turistice: 
1.Piața Unirii – se află în Orașul de Sus, la o altitudine de 400 m; de aici se poate ajunge ușor în stațiunea Păltiniș.
2. Teatrul Național Radu Stanca – primul teatru deschis publicului din Transilvania. Există în proiect o alee a stelelor ce se va întinde de la teatru spre strada Cetății.
3. Zidurile Cetății – au servit ca zid de apărare a orașului; când clopotele de la Biserica Evanghelică se auzeau, însemna că urmează un atac.
4. Bustul lui Francisc I – Împăratul Austriei – datorită vizitei sale Sibiul a fost electrificat (al treilea oraș electrificat din Imperiul Austro-Ungar după Viena și Timișoara).
5. Cele trei turnuri – au fost construite din piatră și cărămidă și făceau parte din cea de a III-a incintă fortificată a orașului:
• Turnul Olarilor
• Turnul Archebuzierilor
• Turnul Dulgherilor

6. Casa Calfelor – singura de acest gen din România; în luna august multe calfe îmbrăcate tradițional vin și participă la diverse meșteșuguri.
7. Filarmonica de Stat – Sala Thalia – aici se țin concerte, festivaluri de tango, jazz, spectacole de muzică populară etc.
8. Muzeul de Istorie Naturală – al doilea din România din punct de vedere al numărului de exponate.
9. Strada Tipografilor – Piața Schiller – Hermannstadter Zeitung – primul ziar din Sibiu.
10. Bustul lui Schiller – este din bronz și a fost creat datorită marii contribuții a lui Schiller la dezvoltarea învățământului în limba germană.
11. Arhivele Naționale – cele trei steme de pe clădire au fost create în stil interbelic și reprezintă: blazonul Sibiului, blazonul județului și stema României, stema cu cele 7 Scaune.
12. Piața Mare – cea mai mare piață din centrul vechi al orașului, în care se organizează multe evenimente, printre care: Târgul de Paști și Târgul de Crăciun.
13. Pasajul Generalilor și Casa Generalilor – aici au locuit trupele austriece în sec. 16.
14. Palatul Brukenthal (Muzeul Brukenthal) – expoziții și galerii de artă; se pot vizita și curțile interioare.
15. Clădirea Primăriei Municipiului Sibiu – a fost inițial bancă, primărie, CEC și apoi din 2006 din nou primărie; găzduiește și un Centru de Informare Turistică de unde puteți primi îndrumări privind vizitarea orașului.
16. Biserica Romano – Catolică – unde slujba se ține în trei limbi. Duminica la ora 10:00 în Centrul Vechi se aud clopotele a cinci biserici: romano – catolică, evanghelică, ortodoxă și două biserici reformate.
17. Casa Hecht – primul oficiu poștal din România și monetărie.
18. Casa Haller
19. Fântâna cu grilaj din Piața Mare – unde aveau loc execuțiile.
20. Statuia lui Gheorghe Lazăr din Piața Mare.
21.Podul Minciunilor – face trecerea din Piața Mică în Piața Huett; a fost inițial un pod de lemn, iar denumirea în germană s-a deformat din Podul Întins în Podul Minciunilor; este primul pod din fier forjat din România și fără susținere.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu